Sensul 3.0 e despre puterea lui "împreună"
În luna martie m-am tot gândit la ideea de „sens”. Peste tot în jurul meu am observat dorința celor din jur de a înțelege, de a găsi semnificație: în muncă, în familie, în partide, în echipe. Recunosc, nici eu nu am făcut notă discordantă. Una dintre concluziile la care am ajuns este că educația e cea care poate aduce cele mai multe efecte pozitive pe termen mediu și lung, mai ales în ziua de azi. Prin educație, putem avea impact asupra prezentului și viitorului românilor de pretutindeni. Astfel, am luat decizia de a-mi continua activitatea parlamentară ca membră în Comisia de învățământ, pe lângă cea care se ocupă de problemele cetățenilor români din afara granițelor țării.
În linie cu această decizie, am depus un proiect legislativ prin care reglementăm grupele de acomodare destinate elevilor români anterior școlarizați în străinătate și nu lăsăm la voia întâmplării integrarea acestora în sistemul național de educație.
Tot luna aceasta, mi-am reconfirmat angajamentul de a rămâne conectată cu tinerii, de a-i asculta, implica și susține pe cei care nu vor să rămână doar observatori, ci vor să devină parte din schimbarea societății. Spre exemplu, prin intermediul programului de shadowing în care colaborez deja de peste o lună cu 60 de tineri, am avut ocazia de a afla ce îi preocupă, ce-i animă și care e opinia lor legată de activitatea parlamentară din acest moment. Aceștia îmi observă activitatea parlamentară participând la activități de pe agenda mea, ședințe, dar și cursuri de formare și consultare.
În perioada 29-30 martie, a avut loc „Tinerii – actori principali ai dezvoltării durabile”, eveniment în format hibrid organizat la Parlamentul României, la care am lucrat cu echipa mea mai multe luni și care a avut loc sub umbrela Conferinţei privind viitorul Europei. În zilele următoare, vom transmite la nivelul Uniunii Europene toate propunerile formulate.
Înainte de pandemie, ne gândeam cum putem fi mai performanți, mai activi, mai organizați. Perioada pandemică a dus la o schimbare de paradigmă, nevoia de sens 2.0. în care am înțeles cu toții că n-am încercat aproape deloc să ne cunoaștem pe noi înșine, ne-am bazat prea mult pe certitudini, automatisme și pe capacitatea noastră de a anticipa ce nu poate fi anticipat.
Apoi, a venit războiul din Ucraina și am realizat cât am fost de ignoranți față de cei care obțin roluri de putere. Am început să acordăm atenție adevăratelor definiții date păcii, apartenenței, colaborării și a democrației.
Sensul 3.0 este despre reîntoarcerea la străvechiul cod al lui „împreună”.
Tot împreună fac tot ceea ce fac în calitate de parlamentar. Recunosc, o parte din motivația mea vine de la colegii mei din echipă care, fiecare cu stilul propriu, preocupările și pregătirea specifică, creează un tot unitar. Urmează să vă spun câteva gânduri despre ei, prezentându-i de la stânga la dreapta, în ordinea în care apar în imagine.

De exemplu, Răzvan, cel mai tânăr coleg, te molipsește aproape instant când începe să aducă argumente legate de importanța implicării tinerilor în luarea de decizii, vine cu soluții, exemple și nu se dă în lături să critice orice inițiativă care consideră că nu e în beneficiul cetățenilor. Are o viziune fermă despre o Românie în care tinerii sunt considerați drept o resursă, dezvoltarea sustenabilă e prioritatea numărul 1 a statului, iar educația devine centrată pe individ, nu pe sistem.
Lexa are abilitatea de a te molipsi cu axarea ei pe pragmatism. E omul care nu stă prea mult pe gânduri, vorbește direct, nu se pierde în detalii și acționează ferm, ceea ce, de exemplu, a permis ca de mai bine de o lună să putem colabora cu tinerii din programul de shadowing fără să fim dați peste cap. În același timp, este o femeie cu o viziune politică bine conturată, care nu se plânge atunci când apar greutăți, ci caută o soluție realistă și relevantă.
Melany e cea care transformă o idee bună, o intenție de a schimba în bine viețile oamenilor în proiecte legislative viabile, cum e cea privind grupele de acomodare destinate elevilor români anterior școlarizați în străinătate. Aduce atât perspectiva juridică, dar și cea internațională, prin experiențele ei din Franța în orice activitate pe care o desfășurăm în cabinet, pornind de la cea legată de studii, voluntariat, dezvoltare de parteneriate interculturale și activități de protocol.
Galina e persoana care ne atrage cel mai des atenția ca echipă cu privire la importanța lui „împreună”, a alinierii la nivel de valori și a organizări nu doar la nivel individual, ci și ca echipă. Pasionată și deopotrivă implicată în proiecte din zona educațională și de project management, și-a asumat un rol de ghid axat pe rezultate, care mă ajută să-mi organizez mai bine activitatea, să văd lucrurile în perspectivă și să funcționăm în mod complementar la nivel de echipă.
Nu în ultimul rând, Mark e omul care îmi clarifică ideile și gândurile, mă ajută să le pun cap la cap și apoi le transpune în cuvintele potrivite, într-un mod coerent, în așa fel încât ele să mă reprezinte și să mă fac înțeleasă: prin discursuri, comunicate sau chiar acest text pe care-l citești acum. În aceeași măsură, e acel coleg care pune întrebări incomode pentru a ne determina ca echipă să luăm în final deciziile cele mai potrivite pentru întreaga mea activitate parlamentară.
Această lună martie era cu totul diferită la capitolul rezultate dacă nu exista implicarea celor din jur, a colegilor din politică și a echipei. În aceeași măsură, îmi era mult mai greu să-mi regăsesc energia în fiecare zi dacă nu simțeam susținerea familiei. Cu siguranță, cel puțin pentru mine, Sensul 3.0 e despre puterea lui „împreună”.
Pentru tine despre ce e Sensul 3.0?