Provocările jurnalismului și ce putem face noi pentru a apăra profesioniștii precum este Emilia Șercan?
Astăzi, 6 aprilie am participat la o dezbatere pe tema jurnalismului media, la eveniment a participat și Emilia Șercan. De subliniat este că USR a fost prezent dintre partide. Ceea ce a adus în spațiul public această profesionistă trebuie să ne determine să luăm decizii și să găsim soluții prin care fiecare jurnalist să beneficieze de protecție din partea statului român, pentru a evita să coborâm la nivelul Mexicului în ceea ce privește intimidarea și asuprirea acestor profesioniști.
Jurnalista Emilia Șercan a devenit o adevărată ambasadoare a „reclădirii” imaginii date titlului de doctor, a creșterii performanței academice și nu merită ce primește din partea statului român.
Cazul de plagiat cel mai răsunător de la începutul anului 2022 este cel care-l vizează pe premierul Nicolae Ciucă care, se pare că a devenit doctor în Științe militare pe baza unei teze plagiate și a obținut ulterior numeroase foloase materiale și nu numai datorită acestui titlu. Ceea ce este grav este că statul a orchestrat o adevărată operațiune de kompromat împotriva Emiliei Șercan. A fost și atunci intimidată, dar nu s-a lăsat. Datoria noastră este de a nu irosi eforturile acestui om și de a nu permite caracatiței statului să reducă la tăcere o voce autentică și puternică.
În acest context, trebuie să luăm atitudine. Spre exemplu, TVR are datoria de a reacționa și a transmite un mesaj ferm, de a informa cetățenii și de a oferi produse media prin care libertatea presei să fie consolidată, ceea ce nu se poate atinge fără ca TVR să dezvolte proiecte de jurnalism investigativ. Un mod de a arăta imparțialitate și transparență ar fi ca TVR să acorde o atenție sporită subiectului legat de Emilia Șercan.
Transparența și accesul la informațiile de interes public
Transparența a fost un alt subiect pe agenda evenimentului. Spre exemplu, Legea 544, privind liberul acces la informațiile de interes public este o altă formă frumoasă care eșuează în momentul în care e vorba de implementare. E nevoie de întărirea ei prin consultarea cu jurnaliștii și alți profesioniști. Termenele în care aceste informații de interes public ar trebui comunicate nu se respectă și apar situații unde informațiile care ar trebui comunicate în 10-30 zile, ajung să fie comunicate peste doi ani.
Mecanismele corupte de finanțare a presei
Partidele aflate la guvernare timp de zeci de ani nu și-au dorit să facă public traseul banilor în așa fel încât orice cetățean să știe ce proiecte de presă susține fiecare partid. Cine știe exact cum sunt distribuiți banii PSD-ului către presă?
Până la implementarea directivelor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, CNA publica lista acționarilor și proprietarilor din industrie. Avem nevoie de o altă metodă legală și eficientă prin care să aflăm totuși pe mâna cui s-a dat o licență și s-a oferit dreptul de a emite în mod gratuit.
Avertizorii de integritate și legea care-i vizează
Pentru a curăța mediul audiovizual, un rol important au sesizările venite cu privire la orice faptă care presupune încălcări ale legii, ale deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficienței, eficacității, economicității și transparenței, fiind convinsă de realitatea stării de fapt sau că acțiunea constituie o încălcare a legii. Aici intervine Legea avertizorului de integritate.
La o astfel de lege a lucrat colegul meu Stelian Ion, iar alt proiect a fost inițiat de Guvernul României, proiectul guvernului care cel mai probabil va merge spre adoptare. Forma legii dată de Guvern va descuraja avertizorii de integritate să ia legătura cu presa și vor pierde și protecție de care au mare nevoie prin oferirea de asistență juridica gratuită, de exemplu. Colega mea Simona Spătaru de la Comisia juridică din Senat și-a asumat public o sarcină grea, dar necesară și o susțin în totalitate. Va face tot posibilul pentru ca amendamentele venite din partea societății civile pe această lege să prindă tracțiune și să fie luate în calcul în momentul votării acestora.