Proteste în Serbia - de ce trebuie România să susțină opoziția democratică?
Îmi exprim deplina solidaritate față de protestatarii și liderii opoziției de la Belgrad în aceste momente în care, sub tutela interferențelor hibride ale Kremlinului, militează pentru o traiectorie democratică pentru națiunea lor.
În timp ce liderii noștri politici s-au pozat cu Vucic ani la rând și clasa politică a ignorat minoritatea de origine română din Serbia, Marinica Tepic, o româncă, a devenit simbolul luptei împotriva naționalismului populist de inspirație populistă. O femeie cu origini românești reflectă, acum, aspirațiile pro-europene, democratice și liberale ale Serbiei.
Această femeie se află, însă, în greva foamei, în timp ce protestatarii continuă să solicite reluarea procesului electoral grav fraudat de către liderii de la Belgrad. Aceștia caută lumină la Moscova, la ambasadorul lui Putin și la serviciile Kremlinului. Este de datoria României să înceteze să tolereze tacit acest regim care guvernează împotriva națiunii sârbe, așa cum au făcut-o lideri precum Victor Ponta, și să acționeze responsabil.
Acțiunea responsabilă înseamnă, în aceste momente, două chestiuni. În primul rând, trebuie să sprijinim opoziția democratică și, mai ales, generațiile de lideri cu perspective europene, liberale de la Belgrad. De la burse până la programe de finanțare a activismului lor comunitar, există numeroase opțiuni. În al doilea rând, trebuie să oferim o atenție sporită și să investim masiv în diaspora noastră din Serbia. Este o comunitate istorică de mare valoare și vedem asta de abia acum, din păcate, prin Marinica Tepic.
România, nu în ultimul rând, se află la răscrucea popoarelor care caută un viitor european și democrații liberale autentice pentru statele lor: Ucraina, Moldova, Serbia. Bucureștiul nu se mai poate complace în inacțiune, cu lideri lipsiți de perspectivă și partide fără vocație. Aceasta este o temă de reflecție pentru 2024 și nu numai.